Unitatea politica a statului dac si cum se reflecta ea in viata comunitatilor locale

Burebista a fost conducătorul care a realizat prima unitate politică, militară, administrativă și religioasă a statului dac. Între anii 70-40 î.Hr., în Dacia a crescut numărul așezărilor de tip dava, iar organizarea socială a cunoscut și ea serioase transformări prin apariția unor construcții mai ample și prin crearea de tezaure.În așezarea dacă descoperită la Șinca Veche, în dealul Pleșu, domnia lui Burebista va fi fost o epocă înfloritoare ca pentru atâtea alte comunități dace locale. Meșteri olari pricepuți, dacii de la Șinca Veche beneficiau de toate avantajele comerțului desfășurat în timpuri de pace și de creștere economică.
Baza unității statului dac, era însă una religioasă. Burebista face o schimbare majoră în direcția unificării dacilor, oferindu-i marelui preot, Deceneu și funcția de vicerege. Ca mare preot pontif, Deceneu avea un greu cuvânt de spus în conducerea statului. Mai existau și consilieri regali, șefi de fortificații și comandanți militari.
Centrul religios din templul de la Șinca Veche, actuala mănăstire rupestră, se înscria printre locurile sacre ale dacilor, unde oamenii de rând, din comunitate sau din afara ei, se adunau cu prilejul marilor evenimente din calendarul solar: solstițiile de vară și iarnă, echinocțiul de primăvară și cel de toamnă.
Deși după moartea lui Burebista, statul dac cunoaște o involuție și o fărâmițare temporară, în timpul lui Decebal, adică la mai puțin de un secol de la moartea lui Burebista, unitatea statală era aproximativ aceași. Fiecare obște locală, furniza statului militari, așa numiții lupi daci. Toți bărbații erau crescuți în primul rând pentru viața militară, în slujba obștii și a neamului.
Regii daci de la Burebista la Decebal puteau mobiliza o armată de 200.000 de oameni, ceea ce așeza statul dac printre cele mai puternice forțe politice și militare ale Europei antice. Tocmai bunăstarea aceasta a statului dac și prezența militară la granițele imperiului roman, au reprezentat cauza fundamentală a războaielor pornite de romani împotriva dacilor.
Imperiul Roman vedea în statul dac un permanent pericol, și mai ales o amenințare crescând dată fiind dezvoltarea armatei dar și economiei locale. Dacii stăpâneau ample exploatări de aur și argint în munții noștri, iar zvonurile despre bogăția strămoșilor noștri și a tezaurelor lor va fi alimentat și mai mult avântul cuceritor al împăraților romani.
Cucerirea romană a însemnat așadar nu doar pierderea libertății și a tezaurelor, dar și un mare regres în dezvoltarea unei civilizații înfloritoare și independente. Din statul dac, au rămas și teritorii necucerite de romani, cele din nordul Transilvaniei, unde au dăinuit pe mai departe dacii liberi. Pentru ei romanizarea a fost una de influență, iar nu de stăpânire directă...