Manastirea din grota

Peştera mănăstire de la Sinca Veche este o incintă săpată într-o gresie nisipoasă foarte uşor de măcinat şi a tot fost lărgită in timp cu dalta şi ciocanul. Urmele se văd pe toţi pereţii până astăzi.  

Originile acestei grote sunt incerte şi se pierd în negura timpurilor. Sigur este faptul ca la anul 1750 în grota de la Şinca Veche vieţuia o comunitate de călugări. Este foarte posibil însă ca originile să fie mult mai vechi, de pe vremea dacilor. Poate ca aceasta grotă a servit drept loc de închinare, templu pentru strămoşii noştri.

Bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești, nu numai din Țara Făgărașului. Planul lor romantic și descendența nemijlocită din acest plan…, ne determină și ne îndreptățesc să propunem începuturile construirii și funcționării bisericilor de pe dealul Pleșul, în secolele XIV-XV prezența lor în cult s-a menținut mai mult de o jumătate de mileniu. (Raport arheologic semnat la 8 iulie 2005 de Dr. Florea Costea și Dr. Radu Ștefănescu) 

Grota este formată din două incinte ce reprezintă două biserici săpate în piatră. Incinta din spate se pare că a fost ataşată ulterior, pentru că se poate observa cum peretele acesteia este săpat în aşa fel încât să fie comun cu celălalt, mulându-se perfect după prima incintă.

Situaţia aceasta se observă foarte bine având în vedere că prima incintă este dreaptă, pe când incinta a doua este săpată oblic, în aşa fel încât să aibă perete comun cu prima.

Planul acestei incinte respectă întocmai caracterisiticile unei biserici paleocreştine, având naos, pronaos şi altar. În altar eistă o nişă asemănătoare cu cea din camera absidată, situate aproape identic, având dimensiuni asemănătoare: 2,5 m înălţime şi lăţimea la baza de sus de 0,6 m, iar la baza de jos de 1,07 m. În centrul altarului există o firidă cu baza de 0,8 m şi înălţimea de 0,6 m, în interiorul căreia se păstrează un desen reprezentând steaua lui David, o stea în 6 colţuri formată din triunghiuri echilaterale, cu laturile de 0,3 m.

Cele două săli nu au altă comunicaţie între ele decât o fereastră rectangulară. În ambele se află răsturnate câte o piatră care trebuie să fi servit drept picior de prestol. În pronaos se mai păstrează încă un picior de piatră care a fost stâlp de sprijin. Încăperea din vecinătatea intrării va fi servit drept locuinţă, găsindu-se în ea vatră şi horn condus prin bolta de piatră amenajată în creasta dealului. Dimensiunile încăperii elimină presupunerea că vatra ar fi fost destinată numai păstrării în vremea slujbei, a cărbunilor aprinşi pentru cadelniţă.