O fereastra spre trecutul neamului nostru

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche și așezarea dacică sunt monumente de importanţă naţională ce sunt redate oamenilor în respectul și adevărul cuvenit. Cu ele sunt readuse în atenție valorile trecutului neamului nostru. Lucrările de la Șinca Veche sunt facute în sfânta tradiție românească, în simplitate, ecologie și comuniune cu natura.

Se presupune că aici la Şinca Veche, ar fi existat o reprezentare cultică precreştină, dacică, închinată zeului Zamolxe. Acest fapt se probează prin structura geologică a stâncilor la care a intervenit şi creaţia omului de prelucrarea pietrei, încă din neolitic. De asemeni, terasa dealului ce predomină întreagă aşezarea, cu orizonturi desfăşurate în larg, ce scoate la lumină mulţimea de sate ale Făgăraşului, argumentează ridicarea de templu închinat zeităţii dacice, care se făceau pe cele mai frumoase înălţimi scăldate de soare. (un material care a fost înmânat Fundației Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată“ în anul 2005 de către Părintele Nicolae Pucheanu)

E posibil, ca aceste semne de aici, să vină din primele veacuri creştine, ceea ce va fi încă o dovadă a faptului că noi români ne-am creştinat dintru început. Deci suntem creştini de când suntem români, de la formare. Nu mai există popor în lume, care să poată spune acest lucru cu îndreptăţirea cu care o spunem noi. Şi ruşii, şi bulgarii şi ungurii, toate popoarele din jurul nostru s-au creştinat în preajma anului 1000. Deci, noi avem un creştinism cu o mie de ani mai vechi decât al tuturor neamurilor care ne înconjoară. Peştele din această aşezare, din această peşteră, ar putea să fie din cea mai adâncă vechime. Ar fi o mărturie extraordinară, încă o mărturie despre vechimea creştinismului la noi, la români. Desigur, urmează confirmarea arheologilor, istoricilor, dar, încă de pe acum, eu mi-o imaginez ca pe mănăstirile şi altarele din Munţii Buzăului, asupra cărora, deja, s-au făcut cercetări, care au intrat în mod simţit în istoria poporului nostru sau ca la Bisericuţa de la Basarabi, săpată, tot aşa, într-un munte de cretă. Dacă s-ar confirma că e veche din secolele II-III, cine ştie dacă aceasta n-ar trece chiar înaintea acestor monumente. (IPs. dr. Antonie Plămădeală în predica ținută în fața Peșterii cu două altare)