Tara Fagarasului si unirea principatelor la 1600

Mihai Viteazul, ban al Craiovei și Domn al Țării Românești, a fost primul principe român care să înfăptuiască visul de aur național: Unirea Principatelor. Sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea era o perioada tulbure în partea noastră de Europă, cu mari frământări politice și numeroase amenințări la adresa țărișoarelor noastre, din partea coroanei austro-ungare și a Imperiului Otoman.

Între anii 1599-1601, Mihai Viteazul a fost domn al Cetății Făgărașului, devenită, pentru scurt timp, reședință princiară. În anul 1600, castelul și întreaga Țară a Făgărașului trec în posesia doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul. Învins și trădat, după bătălia de la Mirăslău, domnul român s-a retras către Făgăraș, unde i-a rămas adăpostită familia până în anul 1601.

Din perioada aceasta, datează hrisoave redactate în limba română, precum și mărturii privind adunări de judecată ținute de domnitor. Căpitanul cetății, în timpul scurtei uniri a principatelor a fost boierul Farcaș, secondat de provizorul Badea Stolnicul. Prezența celor doi pârcălabi demonstrează nu doar tendința de unificare politică, ci și de stabilire treptată a unei administrații românești în Transilvania.

Multe biserici au fost refăcute în timpul scurtei sale stăpâniri a lui Mihai Viteazul în Țara Făgărașului, și ne pare neîndoielnic faptul că voievodul român va fi avut cunoștință de locașul de rugăciune de la Șinca Veche. Nu ne vine deloc greu să ni-l imaginăm pornind să se închine la peșteră, și să ceară binecuvântare de la sfinții călugări nevoitori la mănăstirea din grotă.

Pentru domnia lui Mihai Viteazul, precum și pentru îndrăznețele sale planuri de unitate națională a tuturor românilor, Țara Făgărașului avea un important rol politic și militar. Exista aici nu doar o puternică cetate cu o deosebită așezare geografică ci și forță umană, materială și spirituală pe care se putea baza la nevoie.

Atunci când nobilii Transilvaniei au complotat împotriva lui Mihai Viteazul, țărănimea din Făgăraș i-a rămas alături. Într-un document al nobilimii către secui, din 10 septembrie 1600, se scria: ”țărănimea din Făgăraș am înțeles că se mișcă, li-am trimis vorbă să se îndrepte, altfel îi tăiem până la unul”.

După înfrângerea de la Mirăslău, Mihai se retrăgea să își separe oastea și să se îndrepte tot spre Făgăraș, dar a fost ucis. Care ar fi fost oare destinul Țărilor Române, dacă domnul acesta viteaz ar fi ajuns la adăpostul Făgărașului, unde avea sprijinul boierimii și populației românești? Și secuii Făgărașului îi erau credincioși... Dar nu a fost să fie!

Astfel de pagini de istorie a Țării Făgărașului au păstrat și mai trainică dârzenia și demnitatea românească în partea aceasta de țară supusă atâtor interese străine. Dumnezeu a vegheat peste veacuri și la soarta românilor și la credința lor, iar visul cel mare al unirii s-a împlinit!

Sursa foto:

Wikipedia

http://www.2012en.ro