Sinca Veche, credinta in comuniune cu natura

Aici dăinuiesc încă bisericile rupestre, săpate în stâncă şi vegheate de ani. Acest loc se va fi numărat printre primele locaşuri creştine ale neamului nostru, iar călugării de altădată vor fi sfinţit locul acesta pe vecie prin taina Liturghiei şi prin mireasma ascezei lor. Cele două altare din locaşul subpămăntean, astăzi luminate mereu de focul lumânărilor, vor fi servit în timpuri de restrişte la supravieţuirea ortodoxiei şi a apărătorilor ei.

Între cele două biserici nu există decât o fereastră dreptunghiulară, singura formă de comunicare directă şi deschisă. Pietre din geologia locului au fost cu grijă alese şi aşezate aici de călugării din vechime, pentru desfăşurarea serviciului religios.

Astăzi nu se mai pot vedea în bisericuţele din grotă aceste pietre răsturnate care că au servit drept picior de prestol. În exterior, călugării aveau probabil chilii acoperite cu vegetaţie, la Vatra Monoliţilor. Formaţiunile acestea geologice sunt stânci înalte şi netede, aşezate paralel, formând trei culoare distincte. Vatra Monoliţilor este situată chiar vizavi de grota cu bisericile rupestre iar ansamblul natural are o capacitate de amplificare a sunetului demnă de menţionat.

Slujba Liturghiei săvârşită în grotă se va fi auzit clar şi înălţător în „aşezarea” trovanţilor. Retragerea într-un cadru natural sălbatic şi înălţător deopotrivă nu este un eveniment disparat ci o realitate a ascetismului creştin de-a lungul secolelor. Mulţi din cei ce fugeau de lume, căutându-l pe Dumnezeu, se refugiau în locuri ocrotitoare ca cele de la Şinca Veche. Spiritul locurilor acestora este propice căutării interioare, rugăciunii şi reculegerii.

În liniştea dealului Pleşu, sub fruntea Făgăraşului, pelerinul găseşte un leagăn de rugăciune într-un cadru natural feeric, un mic colţ de rai. Nimic nu tulbură frumuseţea locului, şi întreaga activitate omenescă de la Şinca Veche gravitează în jurul schitului şi a vieţii spirituale, în continuitatea ei milenară, ce emană din bisericile rupestre.

Fundaţia Ortodox-Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată” a desfăşurat o asiduă şi amplă campanie de creştere şi protejare a zonei. Puieţi de arbori au fost plantaţi, garduri de nuiele au fost împletite, cursul apelor a fost modificat pentru a susţine o reţea de poteci naturale şi un întreg covor de iarbă a fost plantat, dar toate acestea doar într-o primă fază de dezvoltare. Proiectele continuă, mai ample şi mai promiţătoare pentru frumuseţea şi creşterea acestor locuri, întru posteritate.

Eforturile omului şi recunoaşterea valorilor tradiţiei i-au dat aşezământului de la Şinca Veche imaginea ce astăzi bucură privirea şi inima vizitatorului. Adâncit în apele rugăciunii, pelerinul nu va observa poate pietrele meticulos de natural aranjate sau împletiturile de aluni, dar sufletul său va aprecia bucuria unui cadru natural care ocroteşte rugăciunea şi apropierea de Dumnezeu în fiecare colţişor al său.

Şi deşi pasul îl poartă pe călător în primul şi în primul rând în grote, la bisericile rupestre, explorarea continuă apoi în spaţiul natural ce defineşte locaşul şi-i amplifică menirea. Udaţi-vă fruntea la izvor, participaţi la o slujbă la Schitul Sfântului Nectarie, descoperiţi comorile istoriei de la Şinca Veche şi găsiţi răgaz pentru rugăciune la umbra monoliţilor din vatra veche şi sfântă.

... Şi locul acesta va fi nu doar un popas într-o explorare turistică, ci începutul unei călătorii interioare pe care cu bucurie să o continuaţi!