Rugaciunile lunii octombrie

Carte Rugaciuni, D-na Maria BagiuRugaciunile  sunt scrise de d-na Maria Bagiu Marino si au aparut in volumul "Carte de rugaciuni", carte aparuta cu binecuvantarea parinteluli Teofil Paraianu, in anul 2003. Lansarea cartii a fost in 20 aprilie 2003, in Duminica Floriilor, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, jud. Fagaras.

 

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER,

PĂZITORUL MEU

 

Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu

veghează tu, ca el să nu greşească,

ai grijă ca în bine să se împlinească,

să-şi afle în lucrări bune mântuirea,

să dobândească de la ceruri desăvârşirea,

ca tu, să-l poţi, lângă cei puşi de-o parte,

când va veni vremea, număra şi aşeza!

Întăreşte-l, îngerule cu grija şi cu ruga ta

şi fii cu el, când sus la cer se va urca,

că poate pe Dumnezeu Îl vei îndupleca,

cu sfinţenia, iubirea şi neprihănirea ta,

să-i dea iertarea şi binecuvântarea,

să-l primească şi pe el, în Lumina Sa!

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE DUMNEZEU TATĂL

 

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu

Ţine-mi, rogu-Te mintea şi sănătatea

dă-mi de la Tine blândeţea şi bunătatea!

Ţine-mi, rogu-Te credinţa şi dragostea

dăruieşte-mi de la Tine pacea şi bucuria!

Ţine-mi, rogu-Te nădejdea şi încrederea

dăruieşte-mi smerenia şi cuminţenia!

Ţine-mi, rogu-Te depline trupul şi cugetul

dă-mi de la Tine mântuirea sufletului!

Toate în numele Tău, Doamne şi al Fiului.

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE DOMNUL IISUS HRISTOS,

FIUL LUI DUMNEZEU

 

Doamne, Iisuse Hristoase,

Fiul lui Dumnezeu

sub lumina şi puterea Crucii Tale

pun trupul şi sufletul meu:

miluieşte-mă, păzeşte-mă

şi mă mântuieşte cu harul Tău!

Amin.

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE DUHUL SFÂNT

 

Duhule Sfinte, Învăţătorule

învaţă-mă ce să fac cu viaţa mea

ca să scot tot ce-i mai bun din ea,

tot ce-i mai frumos, sfânt şi duios,

cum să mă dăruiesc pe mine altora,

cum să mă aplec cu milă asupra

singurătăţii, suferinţei, disperării,

cum să dobândesc puterea alinării

şi prin ea fericirea binecuvântării!            

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE PREA SFÂNTA TREIME

 

Ca Lumină Îl cunosc pe Dumnezeu

În Crucea Sa Îl cinstesc pe Fiul Său

şi prin ea trăiesc şi mă rog frumos.

Sfântul Duh, în taină, îmi vorbeşte duios

despre Dumnezeu, despre Fiul Său

despre Sine, despre Prea Sfânta Treime.

Prea Sfântă şi minunată Treime, de-a pururi

Te port, Te recunosc şi Te cinstesc în mine.

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A ZECEA

CĂTRE MAICA DOMNULUI

 

Sfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu

de toate grijile zilei chinuită sunt eu:

să-mi fie copilul bine, sănătos şi deplin,

să-mi fie bărbatul împlinit şi senin,

să-mi fie părinţii mulţumiţi, împăcaţi,

să fie de-a pururi armonie între fraţi!

De aceea, Te rog, pe Tine Maică Fecioară

ai grijă de mine, de tot ce mă-mpresoară!

Să fie pace în lume şi între oameni iubire!

Să fie credinţă în inimi, să fie bună-vestire!

Amin.

 

Galerie de imagini

Feedback