Rugaciunile lunii Iunie

Rugaciunile  sunt scrise de d-na Maria Bagiu Marino si au aparut in volumul "Carte de rugaciuni", carte aparuta cu binecuvantarea parinteluli Teofil Paraianu, in anul 2003. Lansarea cartii a fost in 20 aprilie 2003, in Duminica Floriilor, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, jud. Fagaras.

 

RUGĂCIUNE PENTRU MÂNTUIRE

 Doamne, Dumnezeul meu,

trăieşte Tu în mine

ca să pot trăi şi eu!

Fă, Doamne, mântuire

sufletului meu!

Dă-mi lucrarea mântuirii

şi sfinţirii mele

şi ajută-mă să o împlinesc!

Amin.


RUGĂCIUNEA A ȘASEA CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER, PĂZITORUL MEU

Sfinte îngere, veghetorul sufletului meu

Ştiu că mi te-a dat la Botez, Dumnezeu

Să fii prietenul meu adevărat şi sfânt

Să fii însoţitorul meu aici pe pământ

Să mă călăuzeşti, îngerule, prin viaţă

Să ai grijă să nu rămân fără speranţă

Să veghezi să-mi împlinesc menirea

Să capăt binecuvântarea şi mântuirea

Să ating, în cele din urmă, desăvârşirea.

Amin.


RUGĂCIUNEA A ȘASEA CĂTRE DUMNEZEU TATĂL

Doamne, Dumnezeul meu

pune-n vorba mea adevărul Tău,

pune-n fapta mea frumuseţea Ta!

Fă-mă pacea celor răzvrătiţi şi alungaţi,

credinţa celor îndoiţi şi încorsetaţi,

iubirea celor uitaţi şi înlăcrimaţi,

curajul celor temători şi-nfricoşaţi!

Fă-mă hrană celor însetaţi şi-nfometaţi,

odihnă celor obosiţi şi fără de pripas!

Fă-mă, Doamne, mâna Ta lucrătoare!

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A ȘASEA CĂTRE DOMNUL IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu

nu-mi da dureri mai mari decât pot suporta eu

ca să nu deznădăjduiesc la greu,

ci încrezătoare să Te slăvesc mereu,

cu sănătate, în pace, bucurie şi credinţă

să petrec timpul meu şi toate câte le voi face

în viaţa şi trăirea mea să fie pe placul Tău!

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A ȘASEA CĂTRE DUHUL SFÂNT

Împărate ceresc, Mângâietorule,

de credinţă şi de adevăr Dătătorule

şi de frumuseţe mare, Purtătorule

vino şi Te sălăşluieşte în viaţa mea!

Coboară-Te Sfinte peste fiinţa mea

şi umple-mi inima cu dragostea Ta,

ca s-o pot dărui spre bucurie şi altora!

Luminează-mi viaţa cu lumina Ta,

ca să cunosc ce-nseamnă iubirea,

ca dăruind-o să cunosc fericirea!

Binecuvântează-mi trăirea cu pacea Ta,

ca să aflu ce-nseamnă mângâierea,

şi ce minunăţii se pot face cu ea!

Deschide-mi sufletul spre bunătate

să cunosc ce-nseamnă milostivirea

cât de anevoioasă este mântuirea

şi cum se dobândeşte desăvârşirea!

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A ȘASEA CĂTRE PREA SFÂNTA TREIME

Prea Sfântă Treime coboară-Te asupra mea!

Duhule Sfinte ocroteşte-mi viaţa şi trăirea!

Doamne Iisuse dă-mi bunătatea şi iubirea!

Mărite Dumnezeu dăruieşte-mi mântuirea!

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A ȘASEA

CĂTRE MAICA DOMNULUI

 

Sfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu

ascultă-mi rugăciunea din ceasul acesta

şi îndreaptă-mi viaţa mea după trăirea Ta!

Fă-mă, te rog Maică, blândă şi bună ca Tine,

dă-mi compasiune, alungă tot răul din mine!

Ca Tine, Maică, senină, tăcută-n durere să fiu

ca în credinţă şi în iubire viaţa mea să o ţiu!

Învaţă-mă, Maică, ce-nseamnă răbdarea,

dăruirea, dragostea, ce-nseamnă ascultarea!

Binecuvântează-mă Fecioară cu virtuţile Tale

ajutându-mă să-mi găsesc adevărata cale!

Veghează asupra mea să-mi pot împlini visul

ca prin trăirea ce o am să pot dobândi paradisul!

Amin.

 

Feedback