Reprezentari ale Maicii Domnului in folclor si traditii ortodoxe romanesti

Pe poteca ce urcă spre mănăstirea rupestră de la Şinca Veche, pelerinul se închină mai întâi la icoana Maicii Domnului de la izvorul „Buna Vestire”. La orice icoană a Feciorei Maria, oricare din noi ne închinăm şi ne rugăm pentru ocrotire, pentru tămăduire, pentru succes, pentru familie, pentru întărirea în credinţă şi pentru descoperirea căii... Multe alte gânduri şi rugi ca acestea le înălţăm la Maica Domnului, cu ferma convingere că va fi mijlocitoare şi grabnic ajutătoare!

Pe poteca ce urcă spre mănăstirea rupestră de la Şinca Veche, pelerinul se închină mai întâi la icoana Maicii Domnului de la izvorul „Buna Vestire”. La orice icoană a Feciorei Maria, oricare din noi ne închinăm şi ne rugăm pentru ocrotire, pentru tămăduire, pentru succes, pentru familie, pentru întărirea în credinţă şi pentru descoperirea căii... Multe alte gânduri şi rugi ca acestea le înălţăm la Maica Domnului, cu ferma convingere că va fi mijlocitoare şi grabnic ajutătoare!

În tradiţia ortodoxă, mai mult ca în oricare altă formă de creştinism, Maica Domnului primeşte cinstirea şi slava cuvenite miracolului divin pe pământ. Ca numeroase alte mănăstiri şi biserici din România, şi aşezământul de la Şinca Veche a crescut sub oblăduirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Buna Vestire a naşterii Domnului este numele dat izvorului de la Şinca. Şi aceeaşi apă corespunde şi tradiţiei de Izvor al Tămăduirii, ca altă reprezentare plină de semnificaţie a Maicii Domnului, în ortodoxie.

Nişele şi firidele săpate în bisericile rupestre din adâncul dealului Pleşu, vor fi adăpostit cu siguranţă icoane de lemn ale Maicii Domnului. Săpate în piatră, cioplite sau doar pictate, reprezentările acestea cultice relevă specificul de rit al ortodoxiei, căpătând dimensiunea de „porţi către cer”. Astfel, fiecare icoană poate deveni făcătoare de minuni sau tămăduitoare, indiferent de locaţie, întrucât protecţia şi minunea Maicii Domnului se răsfrâng neîncetat asupra sufletului credincios.

Poporul român are o pietate sinceră şi adâncă faţă Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu, care, prin sacrificiul Fiului Omului, a devenit mama noastră a tuturor. Din acest punct de vedere, este grăitor faptul că doar în cazul bisericii ortodoxe, predomină imaginea de „Maică” a Mariei, în creştinismul catolic şi protestant, făcându-se referire mai ales la „Fecioara Maria” sau „Sfânta Fecioară”.

Icoanele Maicii Domnului cu pruncul în braţe ilustrează specificul acesta al creştinismului ortodox, dar reflectă totodată pietatea omului simplu şi respectul faţă de maternitate. Poezia populară românească exprimă astfel apropierea sufletului simplu de Maica Domnului ca rugătoare pentru mântuirea individului şi a întregului neam omenesc. Ea este ocrotitoare şi mijlocitoare, căci nicio  rugăciune la Maica Domnului nu rămâne neauzită.

Iată câteva rânduri despre dramatica Căutare a Domnului Iisus exprimată în folclorul românesc.

„Colo în jos spre răsărit

Este un pom mândru înflorit,

Dar nu-i pom mândru înflorit

Că-i o sfântă mănăstire

Cu pereţii numai fire

De aur şi de argint

De sus şi până în pământ;

Cu freşti de alămâie,

Cu uşile de tămâie

Şi c-un prefrumos altar

Cu prag de mărgăritar.

Da-n altar cine se vede?

Şade Maica Preacurată

În haine albe îmbrăcată

Şi necontenit tot cată,

Doar ar da de fiul său,

Şi al Domnului Dumnezeu,

Că numa-un fiu a avut

Şi pe acela l-a pierdut

Şi oricât ea l-a căutat

Nicăieri de el n-a dat...” (variantă de cântec popular cules la Gura Humorului).

Potrivit sensibilităţii populare, Maica Domnului este reprezentată în dimensiunea de mamă compleşită de Jertfa Fiului. Prin extinderea înţelesurilor, Împărăteasa Lumii plânge şi suferă pentru fiecare dintre noi, prin universalitatea inimii duioase de mamă. Maica Domnului a dus maternitatea pe cele mai înalte culmi, confirmându-i latura divină şi sublimă.

Ca parte a tradiţiei creştin ortodoxe, nu se săvârşeşte nicio rugăciune către Dumnezeu Tatăl, către Fiul şi către Sfântul Duh, fără a fi însoţită de o invocare a Maicii Domnului. „Rugămu-ne, Ţie, Mamă, auzi-ne!”