O calatorie interioara pe drumul de la Sinca Veche

În afara presupusului mormânt al generalului roman situat chiar pe marginea drumului, există şi alte „comori” neexplorate în peisaj, care vor deveni accesibile în anii următori, prin ample lucrări de cercetare şi amenajare ecologică.

Totuşi, pentru vizitatorul sau pelerinul care simte locurile cu sufletul, simbolistica drumului este mult mai profundă, marcând o altfel de călătorie. Trist este că în timpurile noastre oamenii găsesc tot mai puţină vreme pentru rugăciune şi introspecţie, şi mult prea rar se mai preocupă cineva de importanţa unui drum iniţiatic.

Pe drumul de la Şinca Veche poţi parcurge mai multe file de istorie, scufundându-te într-un trecut arhaic şi misterios. Este o călătorie spre însăşi originile neamului şi un privilegiu de a descoperi vestigii ale trecutului presărate în prezent. Omului ce îşi deschide sufletul naturii, drumul de la Şinca Veche îi oferă panorama munţilor Făgăraş, coama dealului, frumuseţea potecilor străjuite de copaci crescuţi parcă din piatră, ape şerpuitoare, culmi înverzite... 

Arar mai merg oameni pe drumul acesta cu gândul să treacă munţii. Pelerinii se opresc cel mai adesea la mănăstirea din grotă şi la schitul Sfântul Nectarie şi mulţi dintre ei simt vibraţia locului într-un fel cu totul special. Drumului altădată prăfos îi corespunde astfel aventura sufletului căutator. Unii oameni vin în acest colţ de lume să găsească liniştea propice „dialogului” cu Dumnezeu, alţii pur şi simplu evadează din închisoarea oraşelor şi se îndepărtează de civilizaţie ca să se regăsească.

Gândul pe drumul de la Şinca Veche nu este acela de „du-te vino” banal, ci este un drum al cautarii si al regasirii. Pentru cel ce caută răspunsuri sau se caută, parcurgerea drumului acestuia va face deschiderea către alte taine ale sufletului, mai adânci şi mai frumoase.
Adevărat este însă, că pentru unii călători, adevăratul „drum” începe abia după ce au vizitat bisericile rupestre şi au poposit la veche vatră de Şinca Veche. Mulţi sunt credincioşii care au simţit o rază de speranţă închinându-se la moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, ocrotitorul schitului sau rugându-se la altarele din Peştera Sfântă.

Şi dacă ochii tăi, călătorule, erau acoperiţi de negura grijilor şi a durerilor atunci când ai sosit la Şinca Veche, şi nu te-ai putut bucura de frumuseţea locurilor pe vechiul drum „al dacilor şi romanilor”, poate că la plecare sufletul îţi va fi mai uşor şi calea mai limpede. Fie ca pacea acestor locuri, glasul naturii şi slava Sfintei Treimi să rămână cu tine oriunde te-ai duce, călăuzindu-te şi mângâindu-te întru toate ale tale.