Manastirile simple ale Tarii Fagarasului

Smerenia desăvârşită, umilinţa plină de recunoştinţă dăruită tutoror oamenilor, de către Mântuitorul, prin trăire şi pildă, se regăseşte pe deplin în simplitatea vieţii şi tradiţiei monahale româneşti. Multe mănăstiri umile în aparenţă mai păstrează încă vie credinţa ortodoxă, în Ţara Făgăraşului şi în alte colţuri de Românie.

În istoria monahală a Ţării Făgăraşului din veacul al XVII-lea, călugării postitori slujeau Domnului şi poporului. Cărările munţilor erau străjuite de numeroase locaşuri de cult, mănăstiri umile, dar cu o forţă spirituală ce susţinea şi completa tăria poporului împilat sub jug străin.

Cel mai adesea „crescute” în inima naturii, pentru a sfinţi, sluji şi liturghisi prin cuvânt, credinţa ortodoxă, mănăstirile ca cele de la Şinca Veche uimesc prin simplitate, „austeritate” caldă şi bucurie. De multe ori, forţa locaşurilor de cult ortodoxe a fost confirmată chiar prin avengura forţelor întunecate ce li s-au opus. Cea mai mare primejdie a fost cea a unitarianismului susţinut de coroana austro-ungară pentru a-i doborî o dată pentru totdeauna pe români.

Cu tunurile a încercat Bucov să ne distrugă credinţa, iar monahii şi poporul i-a împrăştiat în adâncuri de codri şi prin crăpăturile pământului. Dar n-a fost să fie după vrerea potrivnicului, ci după slava lui Dumnezeu!

Bisericile rupestre de la Şinca Veche au supravieţuit prigoanei unite declaşate în anii 1760 de generalul Bucov, la ordinul împărătesei Maria Tereza. Durerea acelor vremuri de prigoană au simţit-o şi purtat-o generaţii de români. Iar  păstrarea şi re-descoperirea vechiului locaş de cult de la Şinca este dovada grăitoare că ortodoxia şi-a păstrat vigoarea. Astăzi la Şinca Veche, vieţuieşte o comunitate de maici, care păstrează flacăra ortodoxiei aprinsă sub ocrotirea Sf. Nectarie din Eghina.

Mănăstirea Berivoi a fost ştearsă de pe faţa pământului prin foc în 1761. Timp de 232 de ani doar amintirea mănăstirii a dăinuit în memoria românilor şi în Legea lui Dumnezeu. Pentru un martiriu şi mai profund, tot prin foc au sfârşit şi vieţuitorii de la mănăstirea Bucium, arşi la ordinul lui Bucov chiar în bisericuţa lor de lemn. Tot acolo s-au martirizat şi călugării refugiaţi de la Berivoi.

Mănăstirea Berivoi a dăinuit dincolo de atrocităţile politicilor anti-naţionale şi prin puterea Duhului Sfânt, un nou locaş de cult s-a sfinţit şi deschis aici, în 1993. Şi la Bucium s-a reconstruit bisericuţa, servind astăzi comunităţii din satele Bucium şi Breaza.

O altă străveche vatră monahală se găseşte şi la Dejani. La 1761, la Dejani exista o modestă mănăstire de lemn, înălţată pe temelie de piatră. Ca şi la Şinca Veche, călugării trăiau modest, la adăpostul a ceea ce oferea natura, mici bordeie, colibe de lemn sau desişul pădurii. Toate au fost distruse de armata lui Bucov, călugării au fost martirizaţi, cu excepţia câtorva ce s-au refugiat la mănăstirile din Argeş iar obiectele de cult au dispărut împreună cu documentele şi manuscrisele mănăstirii. Tradiţia monahală a reînviat la Dejani în 1992, prin venirea aici a patru călugări de la mănăstirile Sihla şi Sihăstria, din Moldova. Noua mănăstire s-a sfinţit în anul 2000.

Acestea sunt câteva dintre numeroasele dovezi ale rezistenţei ortodoxe şi a puterii buruitoare a credinţei.

Dumnezeu să ne ocroteacă pe noi toţi!

Copyright Foto:

1. Manastirea Berevoi: http://obiectivortodox.wordpress.com/2010/06/03/manastirea-berivoi-sf-apostol-andrei/

2. Manastirea Dejani:http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-dejani-68040.html