Leru-i ler, Doamne... un timp al bucuriei!

Leru-i ler, Doamne!” este străvechiul „Aleluia”, strigăt de slavă Domnului Savaot. Cuvântul acesta, devenit refren popular, este specific colindelor ce răsună în casele românilor, cu prilejul Crăciunului, proslăvind astfel pe Stăpânul cerului şi Domnul pământului. Trăirea din inimă a praznicului Naşterii Domnului se regăseşte pretutindeni pe pământ românesc, în fiecare casă, în fiecare biserică şi mănăstire.

 Praznicul Naşterii Domnului este alături de Paşt şi de Rusalii, unul dintre marii stâlpi ai creştinismului ortodox. Parcă nu trăim, însă, în nicio altă perioadă a anului bucuria, dăruirea, reînnoirea şi regăsirea cu cei dragi ca în perioada Crăciunului. Este ca şi cum, o fărâmă din marea dragoste dumnezeiască propovăduită de Iisus Hristos, se aprinde în fiecare dintre noi. Pentru oameni, acesta este miracolul Crăciunului...deschiderea porţilor sufletului către ceilalţi şi către Domnul.

„Deschide uşa, creştine!

Deschide uşa, creştine!

Că venim şi noi la tine.

La mulţi ani, mulţi ani cu bine!”

În mod simbolic, colindătorii refac drumul străbătut de Maria şi Iosif, în căutarea unui adăpost să-L nască pe Hristos. Mesajul colindelor poartă pecetea autenticului creştinism, şi prilejuiesc o recreere şi rememorare a momentului ce a schimbat faţa lumii acum mai bine de 2000 de ani. Aşadar, primirea colindătorilor prefigurează simbolic primirea lui Mesia, în casa şi în viaţa noastră.

Mulţi dintre noi, mari şi mici, asociază sărbătoarea Crăciunului cu daruri, pe care le atribuim lui Moş Crăciun. Darurile sunt o formă de exprimare a dărniciei, a dragostei pentru cei din jur, dar şi o continuitate a primei tradiţii ce s-a asociat Naşterii Domnului: magii i s-au închinat Pruncului, cu „daruri vestite”. Recunoştinţa pentru toate câte le avem, şi pentru venirea lui Mesia, a rămas trăsătura fundamentală a Crăciunului, manifestându-se sub diferite forme.

Există mai multe tipuri de colinde ce se păstrează în tradiţia popular, de obicei centrate în jurul momentelor esenţiale ce precedă momentul Naşterii Domnului. Colindătorii marchează trecerea de la un moment la altul prin cântec:

- trezirea gazdei;

- gazda plecată la vânătoare;

- întâmpinarea colindătorilor de către gazdă;

- rugămintea de a fi primiţi în casă;

- cererea darurilor etc.

Există şi alte subiecte cântate în colinde, unele mai specifice decât altele, cu diverse conotaţii de sens. Unele din colinde au şi tentă satirică, iar altele intră în detalii mai amănunţită despre minunile Crăciunului şi ale întâmpinării lui Iisus.

Tradiţiile regionale sunt adesea ilustrative pentru viaţa comunităţii, în preajma sărbătorilor. În Ţara Făgăraşului, de exemplu, se organizează ceata de feciori care joacă steagul şi colindă însoţită de lăutari. Ceata trece pe la gospodarii din sat, dar îi colindă şi pe credincioşii care merg la biserică, la Liturghie, în ziua de Crăciun.

Prin cântec se înfăptuieşte o preamărire a darului ce s-a făcut omenirii prin venirea lui Mesia pe pământ. Să nu uităm aşadar care este esenţa Crăciunului şi ce aduce el bun în sufletele noastre!

Copyright fotografii:

Adevarul de seara Brasov (http://www.adevarul.ro/locale/brasov/Brasov-piata_sfatului-lumini-artificii-concert-hrusca-aprindere_lumini_5_385811417.html#)

Anca Negoescu