Intre cer si pamant, un loc sfintit la Sinca Veche

Prin însăși condiția sa, omul este locul de întâlnire între cer și pământ. Ne aducem mai cu sârg însă aminte de frumosul din noi sub impactul unor locuri sfințite prin trăire, prin datină și dăruire. Așezământul de la Șinca Veche, adânc săpat în inima de gresie a dealului Pleșu, a adăpostit pentru aproximativ o jumătate de mileniu un locaș de cult ortodox: mănăstirea de pe Crețul.

Localitatea Șinca Veche este una dintre cele mai vechi localități din Țara Făgărașului, cu o istorie tumultoasă din punctul de vedere al credinței ortodoxe. Viețuitorii din vechime au preferat să-și părăsească vatra străbună decât să renunțe la ortodoxie și să treacă la biserica unită. Cu mare tărie sufletească, oamenii simpli de la Șinca Veche, au demonstrat că averea pământească nu contează, când în joc este duhul comunității și credința de suflet.

Rugăciunea călugărilor din adâncurile pământului a ocrotit credința românilor din Țara Făgărașului. Nu doar bisericile din grotă se remarcă în complexul de pe Crețul, ci și alte elemente mai subtil ascunse în peisaj. Bunăoară crucea bizantină de pe peretele stâncii deasupra intrării bisericii. Conform raportului arheologic semnat de Dr. Florea Costea în 2005, ”crucea aceasta greacă” a fost sculptată ”de la început”.

Cât despre grota în sine, locul care atrage mai întâi vizitatorul când pătrunde în peșteră este sub turnul clopotniță, fiindcă acolo ajunge mai întâi lumina de sus. În chip tainic veți simți însă și atracția bisericii din adâncime, săpată și mai departe în tainițele pământului. Închideți pentru câteva clipe ochii la rugăciune, iar când îi veți deschide, clarobscurul locașului se va revela cu o mai mare deplinătate.

Relevante pentru gândul și simțirea pelerinului sunt și cele două încăperi anexe, câte una pentru fiecare bisericuță. Acestea au servit drept locuință, cameră a călugărilor unde își vor fi ținut veșmintele și cele trebuincioase. Cercetările arheologice au descoperit în anexa bisericii 2 și o vatră cu horn condus prin bolta de piatră, către creasta dealului.

Cele două încăperi dau măsura simplității de trai și a greutăților pe care călugării viețuitori la Șinca Veche le vor fi înfruntat mai ales în anotimpul rece. Fii ai neamului românesc au străjuit aici la binele neamului mai presus de fire, de grijile cotidianului și de frământările istoriei.

Natura cântă sfințenia locului și premărește pe Domnul în multe și felurite feluri. Faptul că există și un schit unde se slujește la Șinca Veche, sporește și mai mult puterea binecuvântării ce se coboară asupra călătorilor pe care pașii îi poartă pe aceste meleaguri. Coborâți în mănăstirile din grotă o dată când veniți, și din nou la plecare. Veți vedea că înainte de a apuca drumul de întoarcere, veți percepe altfel străvechile și sfintele altare, căci acum veți purta în suflet pecetea întregului așezământ...

Sfințit întru tradiția ortodoxă, locașul de la Șinca Veche oferă secole de istorie, tradiție redescoperită, sfințenie trăită în crăpăturile pământului și incontestabile valori culturale.

Mulțumim Domnului și Maicii Sfinte pentru prilejul de a ne închina Lor într-un asemnea loc!