Dacii si cultura vitei de vie

Cultura viței de vie pe teritoriul actual al României are origini mai vechi decât plugăritul. Producerea vinului era, se pare, una din îndeletnicile de bază ale proto-dacilor, încă din epoca bronzului (mileniul II î.Chr.). După opinia cercetătorilor, ”dintre toate parțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și cea mai respectată pentru vinurile sale și aceea și-a păstrat cel mai mult prestigiul”. (R. Billiard).

Există chiar teorii ale istoricilor conform cărora cultul zeului grec al vinului, Dyonisos, ar fi pornit din Tracia. Proto-dacii din spațiul carpato-danubiano-pontic aveau un cult asemănător pentru zeul Sabazios. Despre felul în care vinul era consumat de daci, Istoricul A.D. Xenopol scrie că atât bărbații cât și femeile îl beau neamestecat cu apă, turnându-l în cornuri de bou sau de cerb.

Părerile conform cărora prin consumul de vin dacii se abandonau unor stări de eurforie inconștientă și unor orgii grozave sunt considerate exagerate în opinia istoricilor. De fapt, acesta era suspectat a fi motivul pentru care Burebista, după unificarea statului dac, ar fi dispus defrișarea suprafețelor viticole. Totuși, conform izvoarelor istorice (Strabo), măsura luată de Burebista viza stăvilirea invaziilor populațiilor răsăritene atrase de culturile de viță de pe teritoriul Daciei, iar nu domolirea abuzurilor bahice.

La Șinca Veche, în așezarea dacică cercetată în dealul Pleșu, nu au fost descoperite urme ale culturii viței de vie, întrucât zona împădurită nu era propice acestei ocupații. Totuși, întrucât dacii viețuitori aici aveau legături comerciale cu numeroase alte comunități, este de la sine înțeles că vinul era prezent în fiecare gospodărie.

După cucerirea Daciei de către romani, cultura viței de vie s-a rafinat și s-a dezvoltat și mai tare, grație tehnologiilor și tehnicilor aduse din Imperiu. Cele mai importante izvoare istorice care confirmă permanența și importanța culturii viței de vie în Dacia Traiană sunt emisia monetară și medalia ”Dacia Felix”, bătute în 112 de împăratul Traian.

Provincia este reprezentată ca un chip de femeie ce poartă în brațe doi copii, unul ține în mână un strugure, iar celălalt spice de grâu. După retragerea Aureliană, în anul 271, daco-romanii au continuat să cultive vița de vie pe teritorii extinse, mai ales în zona subcarpatică.

Nici chiar trecerea numeroaselor popoare migratoare peste teritoriul actual al țării noastre nu a contenit sau diminuat interesul proto-românilor pentru viticultură. Mai mult, istoricul Vasile Pârvan afirma că ”În tot acest timp, viticultura a devenit principala ocupație, constituind fundamentul însuși al existenței daco-romanilor în regiunile carpatice”.

Nu se poate ignora nici valoarea simbolică a viței de vie care prin rezistența ei la vicisitudinile anotimpurilor și asprimea solului devine model de statornicie și continuitate, în timpuri când moștenirea strămoșilor noștri părea să atârne de un fir de ață.