Cu 2000 de ani inainte – cine erau dacii de la Sinca Veche?

Cultura dacă a crescut la adăpostul naturii, în munţii albaştri, pe dealurile verzi, în locuri ferite, uşor de apărat şi priincioase vieţii. Străvechea aşezare dacică de la Şinca Veche dezvelită nouă în anii 1970, a îmbogăţit cunoaşterea originilor româneşti primordiale.

Dacii de la Şinca Veche erau meşteri olari: o atestă ceramica roşie modelată cu mâna, precum şi vasele cenuşii lucrate la roată. Ceramica descoperită în situl arheologic de pe dealul Pleşu a fost făcută din pastă de calitate, fină, prin ardere uniformă.

Comunitatea dacică de la Şinca Veche nu era una izolată, ci avea legături comerciale extinse. Ceramica produsă în aşezarea de pe dealul Pleşu cuprindea şi vase de „lux”, iar moneda romana cu chipul împăratului Tiberius confirmă comerţul precum şi valoarea ceramicii produse.

La Şinca Veche, strămoşii noştri mai lucrau şi alte daruri ale pământului, cum ar fi minereul de fier, ce se găsea din abundenţă în zonă. Confirmarea arheologică pentru meşteşugul fierăritului se regăseşte în fragmentele de zgură de fier.

Modul în care dacii îşi duceau viaţa de zi cu zi este grăitor pentru specificul civilizaţiei lor. Umitor se dovedeşte însă faptul că habitatul dacic specific dăinuie în căsuţa românească, simplă de la ţară, cu podele lipite cu lut, cuprinzând mobilier sumar, strict necesar traiului.

Dată fiind lunga tradiţie a păstoritului şi transhumanţei în poporul nostru, cu siguranţă ne aflăm într-o continuitate pastorală. Pe dealurile şi în munţii Făgăraşului, dacii se ocupau cu păstoritul, pescuitul dar şi cu agricultura. Se remarcă linii dominante specifice, în toate domeniile de activitate ale civilizaţiei şi culturii dacice.

Deşi din vocabularul ancestral nu ni s-au mai păstrat decât puţine cuvinte, unele toponime şi nume de plante, limba dacilor avea şi accente culte. Mai mult, dovezile indică faptul că strămoşii noştri cunoştea alfabetul latin şi pe cel grecesc. Toate inscripţiile descoperite pe teritoriul României, datând din vremea dacilor, sunt în limba latină.

Pe de altă parte, izvoarele istorice ale timpurilor străvechi, precum Herodot sau Tacit, nu furnizează decât frânturi de informaţie, inestimabile ca valoare, dar insuficiente pentru dorinţa românului de a-şi cunoaşte originile, începuturile cu care se identifică.

Cum s-a spus adesea, civilizaţia dacilor este una scrisă în piatră, căci istoricul trebuie să citească mai ales în piesaj şi în dovezi directe, decât în izvoare culte.  Aşezarea dacică de la Şinca Veche a rămas ascunsă în adâncul dealului Pleşu timp de 2000 de ani. Odată excavată, a adus o bogăţie de informaţii, date şi obiecte palpabile din vremurile de odinioară, pentru care toţi avem o reală fascinaţie.

Cât despre dimensiunea spirituală a vieţii dacilor, pe întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, predomină cultul lui Zalmoxe sau Gebeleizis. Probabil că unitatea aceasta de credinţa a fost şi una dintre premisele formării primului stat dac, sub Burebista. Iar unitatea spirituală a rămas odată cu pătrunderea masivă a creştinismului, favorizat de specificul sufletului dacic.