Craciunul si Anul Nou la romani, traditii stramosesti

Viaţa omului se leagă de momente speciale care se repetă ciclic în curgerea anului calendaristic, cu sărbători şi datini de o semnificaţie aparte. Marele praznic al Crăciunului este aşteptat cu multă anticipaţie şi bucurie de români, fiindcă toţi ne raportăm la sărbătorile de iarnă ca la o perioadă a regăsirii celor dragi, a tihnei şi a bucuriei. Crăciunul şi Anul Nou reînvie tradiţiile într-un mod cum nu se poate mai autentic şi mai specific pentru noi, românii.

Dincolo de comercialul Moş Crăciun, şi trecând pragul abundenţei gastronomice care domină perioada, românul păstrează datini şi obiceiuri străvechi de întâmpinare a Domnului Iisus precum şi de reînnoire a anului. Sufletul nostru vibrează pe colinde, ochiul ne tânjeşte după nămeţi de zăpadă şi sănii cu zurgălăi, iar chipul ne zâmbeşte când simţim miros de scorţişoară şi de vin fiert.

Colindele propriu-zise, cântecele cu stea, jocul cu măşti, pluguşorul sau vicleimul reprezintă câteva exemple ilustrative de manifestări tradiţionale (jocuri şi teatru popular cu măşti) atât de cunoscute sufletului românesc. Cele mai multe dintre obiceiurile tradiţionale de sărbători îşi au originea în miturile străvechi şi în primele datini creştine. Deşi am putea crede că multe din cele vechi s-au pierdut, supravieţuirea tradiţiei se datorează mai ales lumii satului, unde se păstrează şi se exprimă deopotrivă înţelepciunea şi bogăţia spirituală a poporului.

Praznicul Crăciunului este precedat de o săptămână de pregătiri intense: gospodinele curăţă casele, pregătesc bucatele şi veghează la respectarea rânduielilor. De obicei, lumea satului este mai strictă, dar şi mai bogată în practici ritualice. Astfel, colindele de Crăciun, umblatul cu steaua şi jocul Irozilor se acceptă doar în săptămâna premergătoare Crăciunului, şi de Crăciun. Dar după marele praznic, tradiţia populară „interzice” colindatul.

Mai toate localităţile româneşti au îmbrăţişat şi tradiţia împodobirii bradului. În unele zone ale ţării, pomul este făcut manual din cercuri de nuiele de salcie sau din sârmă. Aceste împletituri sunt apoi îmbrăcate în hârtie colorată şi petrecute cu aţă de fuior şi sfori pe care s-au înşirat boabe de fasole albă. Asemenea tradiţii au o continuitate străveche, şi deşi nu la fel de sclipitoare precum podoabele moderne, cuprind o esenţă mult mai specială şi mai autentică.

Cât despre semnificaţia bradului în filozofia populară, ramificaţiile de sens sunt profunde, extinzându-se dincolo de sărbătoarea Crăciunului. Ca simbol de iarnă, bradul împodobit reprezintă înnoirea, renaşterea, continuitatea prin re-împrospătare. Dincolo de accepţiunea de „pom de Crăciun”, bradul are şi valoare de arbore cosmic, care uneşte simbolic cerul cu pământul.

Folclorul românesc păstrează obiceiul decorării unui arbore la nuntă, dar şi la moartea cuiva rămas nenuntit. Sensul este profund, ritualic şi reprezintă credinţa nestrămutată în viaţa de veci, marcând totodată momentele existenţiale de maximă importanţă precum nunta şi moartea (ambele ca ritualuri de trecere în „mai departe”).

Mâncarea tradiţională atât pentru Crăciun cât şi pentru Anul Nou este consacrată prin practică şi repetare milenare. Românul pregăteşte sarmale, cozonaci, turte, colaci, plăcinte, friptură, vin fiert şi ţuică, într-o varietate gastronomică destul de limitată. Aproape în fiecare casă se regăsesc bucatele acestea cu prilejul sărbătorilor de iarnă, nu atât pentru că bucuria trece prin stomac, cât pentru faptul că ne identificăm cu o anumită tradiţie. Alegerea bucatelor de sărbători este de fapt consfinţită de tradiţie şi se păstrează în pofida modernului şi a exoticului culinar. De fapt ne bucurăm că mâncăm cu toţii sarmale şi piftii de sărbători, fiindcă ne face să ne simţim români, şi ne confirmă apartenenţa la neam.

Sursa fotografii:

Plugusorul_115: http://www.aluzii.ro/2007/12/29/plugusorul-si-alte-colinde-de-anul-nou/

Plugusorul_1: http://www.ipedia.ro/stirepoza.php?id=1119