Bucuriile culinare la sfarsit de post - traditii gastronomice in Tara Fagarasului

Prin post, creştinul îşi primeneşte trupul şi sufletul pentru marile praznice de peste an: Crăciunul, Paştele, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sau Adormirea Maicii Domnului. Sfârşitul postului anticipează bucuria sărbătorii, pe care o resimţim trupeşte şi sufleteşte deopotrivă. Diversitatea bucatelor pregătite cu prilejul praznicului nu este neapărat o expresie a abundenţei, ci o modalitate de continuare şi celebrare a tradiţiei.

Pregătirea mesei de sărbătoare capătă o distincţie ritualică, în ajunul marilor praznice, iar ospăţul de la capătul postului pare o bucurie bine meritată.
Există o uniformitate a tradiţiilor gastronomice de sărbători, pe care le respectă românii de pe toate meleagurile. Se remarcă şi totuşi elemente culinare locale, specifice fiecărei zone în parte. Nu este vorba întotdeauna despre un fel anume de mâncare, ci mai degrabă despre ritualul de pregătire, despre sfinţirea mesei şi despre omenirea oaspeţilor.
Posturile mai îndelungate imprimă un ritm aparte existenţei oamenilor din Ţara Făgăraşului dar şi din alte părţi de Românie. Fasolea frecată cu felii de ceapă roşie, ciupercile sau zacusca marchează dieta de înfrânare şi primenire trupească. Crăciunul vine să încununeze sobrietatea culinară, cu mâncăruri nu neapărat rafinate, cât mai ales săţioase, întremătoare.
Sub acest aspect, tradiţia gastronomică a Ţării Făgăraşului se remarcă prin elementele româneşti specifice: sarmale, chiftele, cozonac, mămăligă, plăcintă sau ciorbă, dar şi prin influenţe din bucătăria maghiară şi săsească. Brânzeturile se remarcă într-un mod aparte în Ţara Făgăraşului, reflectând mai ales ocupaţia tradiţională a păstoritului.
Caşul proaspăt, brânza frământată, caşcavalul afumat sau brânza dulce se regăsesc din belşug pe masa ardeleanului, pentru care păstoritul este mai mult decât o ocupaţie sau o tradiţie. Este de altfel relevant faptul că Ţara Făgăraşului mai este numită şi „ţara brânzei”. Transhumanţa defineşte un autentic mod de viaţă românesc, iar ramificaţiile ei se prelungesc în toate elementele vieţii inclusiv în domeniul culinar, pe care îl reprezintă cu o asemenea bogăţie. Şi dacă vorbim despre caş şi brânză, să ne amintim că dacii de la Şinca Veche şi apoi poporul creştin ce s-a format în urma lor lăsau câte o bucăţică de brânză la tulpina pomilor ca să se hrănească cu ea anahoreţii, “călugării” rugători ai locului.
Preparatele din carne de porc, dar şi oaie, domină bucătăria specifică pentru Ţara Făgăraşului, cu influenţe şi din gastronomia minorităţilor. Bunăoară toba de porc afumată este specifică sub-estului Transilvaniei, deşi există şi alte reţete pentru preparatul acesta în alte regiuni.
Nu avem mari rafinamente culinare în tradiţia noastră gastronomică, dar simplitatea bucatelor pe care le punem pe masă cu ocazia sărbătorilor, ilustrează măsura gustului românesc în modul cel mai firesc cu putinţă.
Bucătăria transilvană îşi păstrează sobrietatea şi vigoarea, susţinând felul de viaţă românesc, în cel mai adecvat mod cu putinţă. Pentru un român, fie el şi de la oraş, mâncarea de casă se asociază cu tradiţia, cu ciorba, plăcinta, sarmalele, varza cu ciolan afumat şi tocăniţa pregătite ca „la mama acasă”.
Şi nouă tuturor, evocarea acestor preparate ne evocă o anume emoţie, căci suntem români, şi apartenţa la neam se simte, în mod inconştient, şi prin preferinţa şi alegerea mâncărurilor de toate zilele!

Copyright foto:

http://www.freeimageslive.co.uk/

artaculinara.com