Bucuria Nasterii Domnului la Sinca Veche

Toamna şi iarna, liniştea se aşterne la Şinca Veche, şi mai adânc cheamă la rugăciune. Peisajul îşi schimba îmbrăcămintea, dar natura liturghiseste pe mai departe, într-un timp etern... Acum, sărbătoarea Crăciunului se apropie, iar sufletele creştinilor pelerini ce se abat pe la Şinca Veche se umplu de bucurie, împlinire şi slavă, căci Unul Fiu al lui Dumnezeu se naşte în trup.

Prin post şi rugăciune se curăţa trupul şi sufletul creştinului ce doreşte cu adevărat să se pătrundă de spiritul autentic al Crăciunului. Colindători urca potecile către schitul de la Şinca Veche în fiecare an. Mici şi mari, îmbrăcaţi în port tradiţional sau nu, vin să vestească cu glas cristalin şi în sunet de clopoţei că vremea a venit pentru praznicul ceresc şi pământesc.

Istoria Crăciunului este veche, şi suprapusa ritualic practicilor religioase ante-crestine. Iniţial, din punct de vedere istoric, sărbătoarea Naşterii Domnului se încadrează în practicile tradiţionale antice prilejuite de solstiţiul de iarnă (22 Decembrie). Mai toate culturile includeau practici rituale solare, şi din punct de vedere al evoluţiei spirituale, adaptarea la creştinism cerea o continuitate şi în acest sens.

În primele secole de creştinism, Apusul şi Răsăritul sărbătoreau Crăciunul la date diferite, în Apus, la 25 decembrie, iar în Răsărit la 6 ianuarie, odată cu Botezul Domnului, ca dublă sărbătoare. Diferenţa reieşea din calculul calendaristic diferit, precum şi din faptul că se presupunea că Domnul Iisus s-a botezat în aceasi zi când s-a născut, l-a împlinirea vârstei de 30 de ani.

Omiliile Părinţilor de limba greacă şi latină din secolul al IV-lea rămân documentele cele mai importante care menţionează originea şi data praznicului Naşterii Domnului. Fericitul Augustin, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Ioan Gură de Aur sau Fericitul Ieronim sunt doar câţiva dintre sfinţii tradiţiei ce pomenesc data Crăciunului, ca 25 decembrie.

Tot omul simte în preajma Crăciunului un fior aparte, pe care şi-l explica sau nu. Transpare în aceasta un îndemn la mai ”bun”, mai ”cinstit”, mai ”curat” şi mai ”milos”. Deschis tot timpul anului vizitatorului şi pelerinului, Schitul Sf. Nectarie de la Şinca Veche pare cu atât mai îmbietor şi mai paşnic în preajma Crăciunului. Cufundat în liniştea dealului Pleşu, troienit sau nu în nămeţi de zăpadă, schitul devine imaginea unică a tradiţiei creştine de Crăciun.

Rece, dar ”grăitoare” prin dovada netăgăduită de credinţă, rămâne mănăstirea din grotă, de la Şinca Veche. De urcaţi dealul Pleşu în preajma Crăciunului, aplecaţi-vă capul şi păşiţi înăuntrul grotei, să simţiţi rugăciunea săpată în piatră. Cu atât mai grăitoare vă va apărea cu prilejul sărbătorii acesteia binecuvântate!

Marele merit al sărbătorii Crăciunului, dincolo de miracolul Naşterii divine, este acela că operează o schimbare în percepţie, şi deci în comportamentul omului. Petrecem astfel luna decembrie într-o binecuvântată aşteptare, cu pregătiri, cu bucurie, primenindu-ne casele şi trupurile pentru praznic.

Colindele răsună în fiecare casă, în biserici şi chiar în instituţii. Trăirea aceasta în aşteptare şi cu sufletul plin de bucurie, ne face să simţim, fiecare la nivelul său de percepţie, dragostea divină din care toate se revarsă. Însăşi masa de Crăciun, cadourile şi urările de bine reprezintă o revărsare materială a abundenţei ce se naşte în suflet, prin dar divin.

Copyright foto:

Drum spre Fagaras: http://andrei-life.blogspot.com/2010/02/fagaras.html

Nasterea Domnului: http://www.basilica.ro/ro/stiri/nasterea_domnului_bucuria_intregii_creat...