Asezari dacice in Tara Fagarasului

Ar fi greşit să presupunem că aşezarea dacică de la Şinca Veche era una izolată şi nu integrată într-o comunitate mai amplă. Deşi cercetările arheologice mai au multe să ne dezvăluie, au fost reperate câteva zeci de aşezări dacice în Ţara Făgăraşului. Pe lângă situl arheologic de la Şinca Veche, au mai fost efectuate săpături la Arpaşul de Sus, Cuciulata, Breaza, Comana de Jos şi Copăcel.

Mai mult, la Beclean, Voila, Vad sau Şinca Veche avem confirmarea că au existat aşezări dacice deschise, chiar dacă, în apropiere au fost construite şi  fortificaţii, cel mai probabil după cucerirea romană. Prin analiza vestigiilor, cercetările arheologice de pe întreg cuprinsul Ţării Făgăraşului indică o coeziune a civilizaţiei materiale şi spirituale a geto-dacilor. Datele despre înaltul grad de dezvoltare al dacilor vor spori probabil în anii următori, prin noi investigaţii istorice şi arheologice.

Este interesant de menţionat faptul că locuirea aşezărilor mai sus menţionate de populaţia dacică încetează imediat după cucerirea Daciei, în primii ani ai secolului II d.Hr. Presupunerea este că aşezările au fost părăsite sau incendiate, iar populaţia strămutată la nord de Olt pentru a trăi în condiţiile impuse de cuceritori. Totuşi, pare puţin probabil ca întreaga Ţară a Făgăraşului să-şi fi pierdut populaţia prin strămutări.

Să nu uităm că geografia locurilor cu munţii şi pădurile înconjurătoare oferea nenumărate posibilităţi de adăpost şi refugiu. De fapt, o numeroasă parte a populaţiei dacice a rămas să vieţuiască în afara graniţelor provinciei Dacia romană. Cei 165 de ani de administraţie romană care au urmat cuceririi nu au anihilat civilizaţia dacică, având loc mai degrabă o suprapunere de valori, a simbioză între două lumi.

Doar creşterea unitară a civilizaţiei dacice a fost întreruptă. Cultura şi-a pierdut o parte din unitate, dar preluarea de valori a avut un dublu circuit dacic-roman şi roman-dacic. Acest lucru îl demonstrează şi prezenţa obiectelor specific dacice, de uz practic, de cult şi de podoabă, care au fost escavate din aşezările dacice romanizate. Cu siguranţă că modelul roman s-a impus şi el, dar cu puternice accente locale.

În timpul dominaţiei romane, cele mai multe localităţi rurale din Ţara Făgăraşului continuă aşezările dacice, adesea păstrându-li-se chiar denumirea. Castrele ce adăposteau unităţile militare de ocupaţie s-au dezvoltat în apropierea aşezărilor civile numite canabae. Vestigiile arheologice demonstrează continuitatea aceasta în aşezările de la Feldioara, Cincşor şi Hoghiz, pe lângă care au fost ridicate castre.

La Şinca Veche se întâlneşte o situaţie asemănătoare, prin prezenţa unui presupus castru roman, rămas nedocumentat până în prezent, dar care va fi cercetat arheologic în anii următori.

Chiar dacă situaţia aşezărilor din Ţara Făgăraşului a variat de-a lungul primului mileniu d.Hr., continuitatea culturală este confirmată arheologic. Dacă romanii au strămutat populaţia imediat după cucerire, au fost totuşi înfiinţate noi aşezări daco-romane, unde localnicii au contribuit cultural la dezvoltarea regională.

Există de asemenea dovezi arheologice care confirmă că la Şercaia, Şinca Veche, Ticuş, Comana de Jos, Mândra, Făgăraş sau Cincu, străromânii au repopulat depresiunea Făgăraşului căutând locuri mai ferite şi mai aparate din calea migratorilor. Cele mai multe date ne sunt furnizate de fragmentele ceramice din secolele III-IV d.Hr., adică după retragerea administraţiei romane. Avem aşadar continuitate de cultură în Ţara Făgăraşului din timpuri pre-romane.

Similar s-au petrecut lucrurile în multe alte părţi ale ţării, astfel că astăzi ne găsim aici români!