Ajutoare de mestesugari – cum se pastreaza traditiile Tarii Oltului

Meșteșugurile tradiționale care au crescut din nevoia practică a omului de la sat și-au pierdut de mult amploarea, odată cu expansiunea lumii mecanizate. Lucrul în lemn, fierăritul, olăritul, țesutul covoarelor, pictura icoanelor și celelalte ocupații străvechi și-au păstrat mai degrabă o valoare de cultură populară, iar puținii meșteri rămași în satele românești sunt păstrători vii de valori folclorice.

Deși școli populare de arte nu există în prezent în Țara Făgărașului, tradiția nu este deloc muribundă în acest colț de Românie. Alocarea fondurilor din surse europene pentru dezvoltarea meșteșugurilor tradiționale denotă preocuparea autentică, deopotrivă culturală și lucrativă pentru păstrarea vie a valorilor satului românesc.

Un exemplu grăitor este realizarea proiectului Șinca Veche, extins cu mult peste restaurarea grotei sfinte cu bisericile rupestre. Întreg ansamblul de la Șinca Veche, a crescut prin grija Fundației Ortodox-Culturale ”Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată” pentru cel mai profund autentic românesc.

O demonstrează folosirea materialelor curate, tradiționale, piatra și lemnul, la amenajarea complexului din Dealul Pleșu. Spiritul popular românesc respiră în fiecare din elementele de decor simplu ale gospodăriilor noastre, și parte din acesta îl regăsim în elementele ce compun ansamblul Șinca Veche.

Grija pentru reînnoirea cunoașterii meșteșugurilor tradiționale se relevă și ea în organizarea de cercuri meșteșugărești pentru copii, ateliere de creație și tabere de creație menite să formeze generațiile mai tinere în dragostea și respectul pentru tradiție.

Deși nu mai învață tradiția meșteșugărească acasă, copiilor noștri li se oferă cercuri și cluburi de civilizație tradițională. Munca micuțelor mâini poate fi admirată mai ales cu prilejul marilor sărbători creștine, cu prilejul cărora se confecționează un număr mare de obiecte cu parfum tradițional.

Din păcate, puțini copii manifestă un real interes pentru meșteșugul tradițional, căci gustul pentru acesta se prinde în familie, prin educație directă (meșteșugărit în familie) sau indirectă (folosire de obiecte, vizitare de expoziții, discuții tematice etc).

Arta încondeiatului ouălor, de exemplu, este ținută la mare cinste în zona Făgărașului, și mai peste tot în Ardeal și Moldova, unde au apărut adevărate ”școli” ce predau acest meșteșug. Micile cercuri de creație sunt organizate mai ales în sate și în localități mai mici, unde tradiția este încă simțită în viețile oamenilor.

Orașanul se dovedește de cele mai multe ori un profan al tradițiilor care se bucură de frumusețea artistică a unui obiect tradițional, pe care îl ridică la rang de suvenir, fără a-i cunoaște sau înțelege valoare.